My passion and love for painting has emerged, seemingly from the first two years of my life. I remember a story told by my late mother, which leads me to believe that everyone receives at birth a gift from God. And my gift was drawing, which was later called painting. Painting easel. So many years ago, when I was about a year and a half, me and my mother were in town shopping. Nothing interesting so far. Arriving home, my mother started her usual tasks, leaving me to play in the house. At one point, she heard me screaming and came running to see what happened. Terrified, she found that in the short time while I was left alone, I was not interested in toys but in a piece of paper and especially in a pencil left on the table. I took them and I started drawing. It is not known how, at one time I fell and my pencil pierced my left eye. When Mom came to see me, I was already bloody and crying. My poor mother's care was for the pencil not to be "chemical" because of the risk of losing my eyesight. But merciful God didn't wanted to happen so, so I got out pretty well (relatively, because the left eyesight was lower all my life). That experience in her simplicity, marked my destiny.
At school the desire to draw always highlighted me and made me find a refuge in drawing with watercolors and tempera. I wanted to take this gift from God and I went to the college of Fine Arts. But life has its way, beyond us. So I couldn’t finish my studies in Fine Arts, but in quite another field foreign to my heart. Because living in a communist system, without the opportunities to make a career in what field you desire, but only what you could do then, I parted for many years with my beloved pencil and paper drawing.
It's difficult to explain that during the period that followed I went on with my life, but my soul was still at the white paper like it was calling me. For years I have painted works that have sold quite well. I specialized in somewhat static nature of flowers, the landscapes and the thematic compositions. I understand now that I have not remained indifferent to everything that surrounds me and I wanted to transpose it on the cloth. All the beauties and wonders that God has created I was excited and impressed enough to immortalize them. I love flowers, trees, nature as a whole, but again, nobody can render them like God created them. What we do, the painters, are our own spiritually states that we are trying to put on canvas, after each possibilities. But above all, are our own perceptions of things that surround us.
Pasiunea şi dragostea mea pentru pictură a apărut, se pare, chiar din primii doi ani de viaţă.
Îmi amintesc de o întâmplare povestită de regretata mea mamă, care mă determină să cred că fiecare om la naştere primeşte de la Dumnezeu un dar. Iar darul meu a fost desenul, care mai târziu s-a chemat pictura. Pictura de șevalet.
Așadar, acum foarte mulți ani, când aveam aproximativ un an si jumătate, am, fost cu mama mea în oraș la cumpărături. Nimic interesant până aici. Ajunse acasă, mama s-a apucat de treburile ei, pe mine lăsându-mă să mă joc în casă. La un moment dat, m-a auzit țipând şi a venit fuga să vadă ce s-a întâmplat. Îngrozită a constatat că în scurtul timp cât am fost lăsată singură, nu m-au interesat jucăriile ci o foaie de hârtie şi mai ales un creion aflat pe masă. Le-am luat şi am început să desenez. Nu se știe cum, la un moment dat am căzut şi creionul mi-a intrat în ochiul stâng. Când mama a venit să mă vadă, deja sângeram şi plângeam. Grija bietei mele mame a fost ca nu cumva acel creion să fie „chimic” pentru că riscam să-mi pierd vederea. Dar bunul Dumnezeu n-a vrut să se întâmple acest lucru, așa că am scăpat oarecum cu bine (oarecum, pentru că la ochiul stâng am avut vederea mult mai slabă toată viața).
Întâmplarea banală în simplitatea ei, mi-a marcat destinul.
La școală dorința de a desena m-a evidențiat întotdeauna şi m-a făcut să-mi găsesc un refugiu în desenul cu acuarele şi tempera. Mi-am dorit să urmez acest dar de la Dumnezeu şi am făcut liceul/colegiul de Arte Plastice. Dar viața are drumul ei, independent de voința noastră. Așa că studiile nu mi le-am putut termina tot în Arte Plastice ci în cu totul alt domeniu străin sufletului meu. Dar pentru că trăiam într-o perioadă comunistă, fără posibilităţi de a face o carieră în ceea ce-ţi doreşti, ci doar ce se putea face atunci, am renunțat pentru mulți ani la prietenul meu creionul şi iubita foaie de desen.
Mi-e dificil să explic faptul că în perioada care a urmat mi-am văzut de viața mea, dar sufletul îmi era tot la coala albă care parcă mă chema.
De-a lungul anilor am mai pictat lucrări care s-au vândut destul de bine. Mă specializasem oarecum pe natura statică din flori, pe peisaje precum şi pe compoziții tematice.
Îmi explic acum faptul că nu am rămas indiferentă la tot ce mă înconjoară şi mi-am dorit să le transpun pe pânză. Toate frumusețile şi minunile pe care le-a creat Dumnezeu m-au emoționat şi impresionat suficient cât să le imortalizez.
Iubesc florile, copacii, natura în întregul ei, dar niciodată, nimeni nu le va putea reda așa cum le-a făcut Dumnezeu. Ce facem noi, pictorii, sunt propriile noastre stări sufletești pe care încercăm să le punem pe pânză, după posibilitățile fiecăruia. Dar mai ales sunt propriile percepții asupra lucrurilor care ne înconjoară.
Pasiunea şi dragostea mea pentru pictură a apărut, se pare, chiar din primii doi ani de viaţă.
Îmi amintesc de o întâmplare povestită de regretata mea mamă, care mă determină să cred că fiecare om la naştere primeşte de la Dumnezeu un dar. Iar darul meu a fost desenul, care mai târziu s-a chemat pictura. Pictura de șevalet.
Așadar, acum foarte mulți ani, când aveam aproximativ un an si jumătate, am, fost cu mama mea în oraș la cumpărături. Nimic interesant până aici. Ajunse acasă, mama s-a apucat de treburile ei, pe mine lăsându-mă să mă joc în casă. La un moment dat, m-a auzit țipând şi a venit fuga să vadă ce s-a întâmplat. Îngrozită a constatat că în scurtul timp cât am fost lăsată singură, nu m-au interesat jucăriile ci o foaie de hârtie şi mai ales un creion aflat pe masă. Le-am luat şi am început să desenez. Nu se știe cum, la un moment dat am căzut şi creionul mi-a intrat în ochiul stâng. Când mama a venit să mă vadă, deja sângeram şi plângeam. Grija bietei mele mame a fost ca nu cumva acel creion să fie „chimic” pentru că riscam să-mi pierd vederea. Dar bunul Dumnezeu n-a vrut să se întâmple acest lucru, așa că am scăpat oarecum cu bine (oarecum, pentru că la ochiul stâng am avut vederea mult mai slabă toată viața).
Întâmplarea banală în simplitatea ei, mi-a marcat destinul.
La școală dorința de a desena m-a evidențiat întotdeauna şi m-a făcut să-mi găsesc un refugiu în desenul cu acuarele şi tempera. Mi-am dorit să urmez acest dar de la Dumnezeu şi am făcut liceul/colegiul de Arte Plastice. Dar viața are drumul ei, independent de voința noastră. Așa că studiile nu mi le-am putut termina tot în Arte Plastice ci în cu totul alt domeniu străin sufletului meu. Dar pentru că trăiam într-o perioadă comunistă, fără posibilităţi de a face o carieră în ceea ce-ţi doreşti, ci doar ce se putea face atunci, am renunțat pentru mulți ani la prietenul meu creionul şi iubita foaie de desen.
Mi-e dificil să explic faptul că în perioada care a urmat mi-am văzut de viața mea, dar sufletul îmi era tot la coala albă care parcă mă chema.
De-a lungul anilor am mai pictat lucrări care s-au vândut destul de bine. Mă specializasem oarecum pe natura statică din flori, pe peisaje precum şi pe compoziții tematice.
Îmi explic acum faptul că nu am rămas indiferentă la tot ce mă înconjoară şi mi-am dorit să le transpun pe pânză. Toate frumusețile şi minunile pe care le-a creat Dumnezeu m-au emoționat şi impresionat suficient cât să le imortalizez.
Iubesc florile, copacii, natura în întregul ei, dar niciodată, nimeni nu le va putea reda așa cum le-a făcut Dumnezeu. Ce facem noi, pictorii, sunt propriile noastre stări sufletești pe care încercăm să le punem pe pânză, după posibilitățile fiecăruia. Dar mai ales sunt propriile percepții asupra lucrurilor care ne înconjoară.
No comments:
Post a Comment